Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului (Marca)

Starul portughez Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului, graţie dublei pe care a reuşit-o marţi seara în partida câştigată în deplasare de echipa sa, Juventus Torino, în faţa formaţiei Inter Milano (scor 2-1), în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei.

Ronaldo a ajuns la un total de 763 de goluri marcate în meciurile oficiale, depăşindu-l pe brazilianul Pele şi pe ceho-austriacul Josef Bican, ambii cu câte 762 goluri, conform cotidianului sportiv Marca.

Pe 21 ianuarie, Reuters anunţa că atacantul portughez a devenit cel mai prolific marcator din istoria fotbalului, cu 760 de goluri, prin golul înscris pentru Juventus în Supercupa Italiei (2-0 cu Napoli). Ronaldo l-a depăşit prin golul marcat la Reggio Emilia pe cehul Josef Bican, autorul a 759 de goluri, conform unor statistici existente. În aceeaşi zi, Federaţia cehă de fotbal anunţa că atacantul portughez mai are nevoie de 62 de goluri pentru a-l depăşi pe Josef Bican. Federaţia cehă afirma că totalul lui Bican este de fapt de 821 de goluri, în urma unei revizuiri a statisticilor carierei sale.

Citeste si:  Hansi Flick, selecţionerul Germaniei, nu va demisiona

În meciul de marţi, din Cupa Italiei, milanezii au deschis scorul în minutul 9 al partidei de pe San Siro, prin argentinianul Lautaro Martinez, însă Cristiano Ronaldo a restabilit egalitatea în urma unui penalty (26), iar apoi a marcat golul victoriei, cu zece minute înainte de pauză (35).

Cu această ocazie, portarul lui Juventus, italianul Ginaluigi Buffon, a disputat cel de-al 1.100-lea său meci ca profesionist (la nivel de club şi în tricoul Squadrei Azzurra).

Juventus şi Inter Milano se vor înfrunta în manşa secundă la Torino, pe 9 februarie.

Miercuri seara este programată cea de-a doua semifinală tur din Coppa Italia, între formaţiile SSC Napoli şi Atalanta Bergamo (returul, pe 10 februarie).
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*