Chelsea l-a transferat pe brazlianul Thiago Silva

Chelsea Londra a anunţat vineri transferul fundaşului brazilian Thiago Silva, 35 ani, care a semnat un contract pe un an cu o opţiune de un an suplimentar, relatează EFE.

Thiago Silva şi-a încheiat contractul cu PSG, după eşecul francezilor din finala cu Bayern Munchen (0-1) din Liga campionilor (23 august).

”Sunt foarte fericit să mă alătur lui Chelsea. Sunt încântat să fac parte din entuziasta echipă a lui Frank Lampard pentru sezonul viitor şi sunt aici ca să luptăm pentru titluri”, a declarat Silva pentru site-ul clubului de pe Stamford Bridge.

Silva a jucat ultimele opt sezoane la PSG, cu care a câştigat şapte titluri, cinci titluri în Cupa Franţei şi şase trofee în Cupa Ligii franceze. La naţionala Braziliei, Silva a strâns 89 selecţii şi 7 goluri.

Brazilianul a devenit a şasea achiziţie a lui Chelsea pentru sezonul viitor, după Timo Werner, Hakim Ziyech, Xavier Mbuyamba, Ben Chilwell şi Malang Sarr.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.