Boardul FIBA Europe a decis amânarea debutului noului sezon al cupelor europene

Boardul FIBA Europe a decis amânarea debutului noului sezon al cupelor europene

Boardul FIBA Europe, care conduce destinele baschetului european, a decis, în videoconferinţa sa de marţi, să amâne debutul noului sezon al cupelor europene din cauza pandemiei de coronavirus, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul organizaţiei.

Planurile de organizare a competiţiilor sunt afectate de unele restricţii impuse de pandemie, inclusiv de călătorie, remarcă FIBA Europe.

Debutul sezonului regulat al FIBA Europe Cup (masculin), competiţie în care sunt angrenate două echipe româneşti, CSM CSU Oradea şi CSU Sibiu, aflate într-o grupă cu Beşiktaş Istanbul (Turcia) şi Bakken Bears (Danemarca), a fost reprogramat pentru 6 ianuarie 2021.

În privinţa Euroligii feminine, va fi organizată o întâlnire cu cluburile şi federaţiile lor naţionale pentru a găsi soluţii în privinţa unor excepţii guvernamentale pentru a permite echipelor să călătorească, urmând un anumit protocol, fapt care ar da voie echipelor să joace preliminarii la finalul lunii septembrie, iar sezonul regulat să debuteze la mijlocul lunii octombrie, conform programării.

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va întâlni formaţia catalană Spar Girona în turul preliminar al Euroligii feminine de baschet. Turul preliminar va avea loc în dublă manşă, pe 23 şi 30 septembrie. Învinsa va continua în grupele EuroCup.

Debutul EuroCup (feminin) a fost reprogramat pentru luna decembrie, cu turul preliminar pe 10 şi 17 decembrie, urmând ca sezonul regulat să debuteze pe 7 ianuarie 2021.

FIBA Europe analizează posibilitatea de a organiza meciuri pe terenuri neutre în cele trei competiţii ale sale (Euroliga feminină, EuroCup şi FIBA Europe Cup), la fel cum vor avea loc bulele de calificare în Basketball Champions League, dar propuneri concrete vor fi făcute la următoarea reunire a Boardului, în octombrie.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.