Australian Open – Ashleigh Barty, numărul unu mondial, eliminată în sferturile de finală

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul unu mondial, a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului Australian Open, fiind învinsă în trei seturi, 1-6, 6-3, 6-2, de Karolina Muchova din Cehia, ocupanta locului 27 în ierarhia WTA, miercuri, la Melbourne.

În vârstă de 27 ani, Muchova s-a calificat în premieră în careul de aşi al unui turneu de Mare Şlem, urmând să se lupte pentru un loc în marea finală cu americanca Jennifer Brady (locul 24 WTA), care s-a impus la rândul ei, cu 4-6, 6-2, 6-1, în faţa compatrioatei sale Jessica Pegula.

Pentru Jennifer Brady (25 ani), aceasta este a doua semifinală de Grand Slam, după cea disputată la US Open 2020.

Citeste si:  IPSWICH V BIRMINGHAM PREVIEW

Cealaltă confruntare din penultimul act al Openului Australiei 2021 le va opune pe japoneza Naomi Osaka şi pe americanca Serena Williams, care şi-au asigurat calificarea în această fază a competiţiei încă de marţi.

Osaka, numărul 3 mondial, a dispus cu 6-2, 6-2 de taiwaneza Su-Wei Hsieh (71 WTA), în timp ce Serena Williams (11 WTA) a învins-o tot în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe românca Simona Halep, ocupanta locului secund în ierarhia mondială.

Semifinalele probei de simplu feminin de la Australian Open sunt programate joi.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*