Turcul Cengiz Under, împrumutat de AS Roma la Olympique Marseille

Internaţionalul turc al echipei AS Roma, Cengiz Under, în vârstă de 23 de ani, a fost împrumutat pentru un an, cu o opţiune de cumpărare, la formaţia franceză de fotbal Olympique Marseille, au anunţat, duminică, cele două cluburi, citate de AFP.

Acest împrumut, valabil până pe 30 iunie 2022, este completat cu „o compensaţie variabilă în valoare de maxim 500.000 euro”, a transmis clubul „giallorosso” într-un comunicat dat publicităţii.

De altfel, acordul prevede, în funcţie de anumite criterii sportive, o „obligaţie de cumpărare definitivă pentru 8,4 milioane euro”, a transmis clubul roman, care va încasa 20 la sută din valoarea unui transfer la o viitoare vânzare a jucătorului.

Internaţionalul turc (32 selecţii, 9 goluri), care a suferit cu echipa naţională la EURO 2020 trei înfrângeri în trei meciuri, joacă la Roma din 2017. Dar el a fost deja împrumutat în sezonul trecut la Leicester, unde a avut doar nouă apariţii în Premier League, dintre care una ca titular, fără să înscrie vreun gol.

Citeste si:  Wimbledon 2022: Când începe, când este tragerea la sorți și cine sunt wildcard-urile?

„Cengiz Under este este un jucător dinamic, tehnic, cu percuţie ofensivă. Calităţile sale îi vor permite să se impună în efectivul lui Jorge Sampaoli”, a subliniat clubul marseillez pe site-ul oficial.

Aceasta este treia sosire în acest mercato estival pentru Marseille, după cele ale extremei americane Konrad de la Fuente şi fundaşului argentinian Leonardo Balerdi, împrumutat deja în sezonul trecut şi care a fost cedat definitiv la Olympique de Borussia Dortmund.
AGERPRES