Titluri pentru Monfils, Kukuşkin şi Melzer

Cele trei turnee ATP din săptămâna încheiată ieri a revenit unor reprezentanţi ai Franţei, Kazahstanului şi Austriei.
Gael Monfils, cap de serie numărul 3, a câştigat, ieri, turneul de la Montpellier, dotat cu premii în valoare totală de 650.000 de euro. Monfils l-a învins în finală, cu scorul de 6-2, 5-7, 6-1, pe sportivul croat Ivan Ljubicici, al patrulea favorit al competiţiei. Acesta este al treilea titlu din cariera lui Gael Monfils, după cele câştigate la Sopot în 2005 şi Metz în 2009.
Mihail Kukuşkin (Kazahstan) a câştigat turneul de la Sankt Petersburg (Rusia), dotat cu premii în valoare totală de 663.750 de dolari. Kukuşkin l-a învins în finală pe principalul favorit, Mihail Iujnâi (Rusia), scor 6-3, 7-6 (7/2).
Jurgen Melzer (foto), cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, turneul ATP de la Viena, după ce l-a învins pe compatriotul său Andreas Haider-Maurer, scor 6-7 (10/12), 7-6 (7/4), 6-4. Melzer, numărul 12 mondial, a câştigat al treilea turneu din carieră după ce s-a impus tot la Viena anul trecut şi la Bucureşti în 2006.
Citeste si:  Hănescu părăseşte Doha după un meci de trei seturi

Leave a Reply

Your email address will not be published.