Sorana Cîrstea a semnat pentru clubul CSM București

Sorana Cîrstea a semnat pentru clubul CSM București

Clubul CSM București dă lovitură după lovitură pe piața transferurilor. După mutările impresionante de la handbal sau rugby, și secția de tenis a reușit o performanță în materie. Sorana Cîrstea, locul 35 mondial, a intrat în familia CSM-ului și este ”tigroaică” cu acte în regulă.

Tenisul feminin din țara noastră trece prin cea mai buna perioadă din întreaga sa istorie. România are 6 sportive în top 100 WTA și este întrecută doar de SUA (11), Cehia (8) și Rusia (8) în acest clasament.
CSM București avea, până acum câteva zile, două dintre jucătoarele care fac parte din echipa de FED Cup a României: Irina Begu – aflată pe poziția 36 în topul mondial – și Monica Niculescu – locul 17 WTA la dublu și nr.71 WTA la simplu. Recent, clubul din Capitală a mai făcut o achiziție de marcă și se poate lăuda că trei dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale țării sunt ”tigroaice”.

Citeste si:  Aproape de o tragedie în Cupa Angliei!

Sorana Cîrstea a semnat cu CSM București și se alătură colegelor ei pentru a întări echipa. Gruparea din capitala României va avea așadar 3 jucătoare în top 100 WTA!

”Sunt extrem de fericită și onorată să pot face parte din familia CSM București, era o dorință de-a mea de ceva vreme și mă bucur că s-a finalizat în cele din urmă. Vreau să ajut clubul și să întărim secția de tenis, să ajungem cât mai sus. Dacă privești clasamentul WTA și rezultatele din ultima perioadă, e greu să găsești atâtea jucătoare din aceeași țară, cu atât mai greu să fie și legitimate la același club. Acum la CSM București avem o echipă foarte puternică” – Sorana Cîrstea, jucătoare CSM București. (csmbucuresti.ro)

Citeste si:  Simona Halep rămâne lider mondial până la începutul sezonului de zgură

Leave a Reply

Your email address will not be published.