Personalul UEFA va fi supus testelor de coronavirus la faza finală a Ligii Campionilor

Personalul UEFA va fi supus testelor de coronavirus la faza finală a Ligii Campionilor

Personalul UEFA va fi supus testelor de coronavirus prevăzute în Protocolul medical în timpul fazelor finale ale Ligii Campionilor la fotbal, atât în competiţia masculină, cât şi în cea feminină, a anunţat luni Uniunea europeană de fotbal, scrie EFE.

Conform sursei, membrii personalului UEFA vor fi verificaţi periodic „pentru a asigura un mediu cât mai sigur posibil echipelor care se vor afla pe teren”.

Angajaţii responsabili cu organizarea partidelor vor trebui astfel să treacă testele anti-COVID-19 înainte de a începe să-şi desfăşoare activitatea, apoi vor fi testaţi regulat.

”Mai mult, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, cel care va înmâna trofeele şi medaliile echipelor câştigătoare, şi secretarul general, Theodore Theodoridis, vor efectua testul cu două zile înainte de respectivele evenimente”, se arată în comunicatul UEFA.

Turneul Final 8 al Ligii Campionilor la fotbal va fi unul foarte condensat, care se va disputa între 12 şi 23 august, într-o „bulă sanitară” creată la Lisabona, unde va fi stabilită noua campioană a Europei.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.