Mike Budenholzer (Milwaukee Bucks) şi Billy Donovan (Oklahoma City Thunder), antrenorii anului în NBA

Mike Budenholzer (Milwaukee Bucks) şi Billy Donovan (Oklahoma City Thunder), antrenorii anului în NBA

Mike Budenholzer, care ocupă banca tehnică a echipei Milwaukee Bucks, cea mai bună formaţie din sezonul regulat, şi Billy Donovan, care o pregăteşte pe Oklahoma City Thunder, outsider-ul nesperat al sezonului 2019-2020, au fost desemnaţi cei mai buni antrenori ai sezonului, a anunţat, luni, liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), citată de AFP.

Budenholzer, care a câştigat singur premiul „Michael H. Goldberg” anul trecut, intră astfel în clubul închis al triplilor laureaţi, după ce a fost recompensat cu acest titlu în 2015 pe când se afla la cârma echipei Atlanta Hawks. El se alătură astfel grupului din care fac parte Gregg Popovich, Pat Riley şi Don Nelson.

Alţi antrenori au primit şi ei voturi: Nick Nurse (Toronto Raptors), Taylor Jenkins (Memphis Grizzlies), Nate McMillan (Indiana Pacers), Erik Spoelstra (Miami Heat), Brad Stevens (Boston Celtics) şi Frank Vogel (LA Lakers).

Această distincţie anuală „recompensează devotamentul, angajamentul şi munca dedicată a antrenorilor din NBA şi este acordată în fiecare an unui antrenor care ajută la ghidarea jucătorilor spre un nivel de performanţă mai ridicat pe teren şi care dă dovadă de devotament faţă de mediul său în afara terenului”.

Votul de anul acesta s-a bazat pe meciurile jucate de la începutul sezonului regulat 2019/2020 până la 11 martie, dată la care epidemia de coronavirus a întrerupt jocul.

„Felicitări lui Mike Budenholzer şi Billy Donovan pentru această prestigioasă recunoaştere”, a declarat Rick Carlisle, antrenorul echipei Dallas Mavericks şi preşedintele Asociaţiei antrenorilor din NBA (NBCA).

„Mike a condus-o pe Bucks la cel mai bun bilanţ pentru al doilea sezon regulat consecutiv şi Billy a devenit doar al patrulea antrenor în activitate care a calificat echipa în play-off în primele cinci sezoane”, a explicat el.

De 58 de ani de când este decernat acest premiu, doar şase laureaţi au cucerit titlul NBA, între care Popovich, ultimele două dăţi în 2003 şi 2014.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.