Infantino, convins că noul Mondial al cluburilor va duce la un echilibru valoric

Infantino, convins că noul Mondial al cluburilor va duce la un echilibru valoric

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a estimat că noul format al Mondialului cluburilor, a cărui primă ediţie va avea loc în China la o dată ce nu a fost stabilită, va reduce „distanţa” dintre echipele europene şi cele din restul lumii, transmite EFE.

Un turneu odată la patru ani, cu 24 de echipe, aşa cum este prevăzut, „va contribui la reducerea acestei distanţe. Cel puţin este un pas în direcţia corectă”, a declarat marţi Infantino pentru portalul brazilian Globoesporte.

„Cum am spus deja de câteva ori, viziunea mea este ca echipele din toată lumea să poată visa într-o zi campioane mondiale. Acest format va deschide cu siguranţă oportunităţi pentru mai multe cluburi din lume. Astăzi această posibilitate este atât de mică, încât unii pot fi făcuţi să renunţe, gândindu-se că nu merită să investească”, a adăugat el.

Prima ediţie a Mondialului cluburilor, cu echipe de pe cinci continente, era prevăzută anul viitor în China, însă pandemia de coronavirus a obligat FIFA să amâne turneul pentru o dată care încă nu a fost stabilită.

„Sunt sigur că acest turneu, care înlocuieşte altele două (Cupa Confederaţiilor şi actualul Mondial al cluburilor – n. r.), nu va fi o povară suplimentară pentru calendar şi jucători. Va fi un succes”, a spus Infantino.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.