Halep acuză căldura și programarea meciurilor la baza retragerii de la Washington

Halep acuză căldura și programarea meciurilor la baza retragerii de la Washington

Principala favorită a turneului WTA de la Washington, Simona Halep, a abandonat în sferturi la scorul de 1-0 după ce era la egalitate de seturi cu favorita 7 a turneului, Ekaterina Makarova.

”Le mulțumim celor de la Washington pentru wild-card-ul oferit Simonei. A avut șansa să joace într-un oraș superb. Nu pot pot opri din a spune lucruri bune despre oamenii implicați”, a fost mesajul postat de Cahill pe contul personal de Instagram.

„Am fost consultată de un doctor și mi-a spus că sunt ok. Chiar și la picioare sunt în regulă. Toronto este departe, îmi voi reveni. Mai am aproape o săptămână până când voi juca acolo. Cu siguranță voi fi prezentă”, a precizat Simona, într-o conferință de presă.

Citeste si:  Djokovic a anunțat participarea la Eastbourne

La conferința de presă, de după meci, Halep a explicat și ce le-a cerut organizatorilor. ”Am cerut să mă programeze puțin mai târziu, dar n-a fost să fie. Asta e, nu sunt supărată, sper să mă mai întorc la acest turneu. Mă durea capul şi îmi era puţin rău, astfel că era mai bine să mă opresc”, a spus Simona.

Toate cele trei partide pe care Simona le-a disputat la Washington au fost programate la ora locală 14:00, când afară erau temperaturi de peste 34 de grade.

Leave a Reply

Your email address will not be published.