Finala Fed Cup 2011

Sâmbătă și Duminică se va disputa finala Cupei Federațiilor 2011. Pe terenul indoor al Stadionului Olimpic din Moscova se vor întâlni Rusia lui Vera Zvonareva și Svetlana Kuznetsova și Cehia lui Petra Kvitova (campioana la Wimbledon și la ultimul Masters de la Istanbul) și Lucie Safarova.
Cele două echipe au avut un parcurs diferit până acum: gazdele au jucat două meciuri consecutive pe teren propriu, la Moscova unde vor juca și finala pe week-end; cehele au câștigat două meciuri în deplasare. Rusia a recuperat un dezavantaj de 0 la 2 împotriva Franței la Moscova în sferturi de finală după care a învins-o pe actuala campioană Italia cu 5-0. Cehia a câștigat la început la Bratislava împotriva Slovaciei, iar în semifinală a bătut Belgia la Charleroi.
Rusia și Cehia s-au confruntat deja de 4 ori, rezultatul fiind de 2-2: totuși, doar una dintre aceste întâlniri s-a desfășurat de când cele două țări sunt națiuni independente, în 2001, când rusoaicele au câștigat cu 2-1.
Rusia a câștigat deja patru cupe in 2004, 2005, 2007 și 2008 iar Cehia a câștigat cinci titluri intre 1975 și 1988, dar atunci făcea încă parte din Cehoslovacia.
Căpitanul Rusiei Shamil Tarpischev le-a convocat pe Vera Zvonareva (care potrivit ultimelor stiri sportive, nu va juca din cauza unor probleme la umăr, fiind înlocuită de Elena Vesnina), Svetlana Kuznetsova, Anastasia Pavlyuchenkova și Maria Kirilenko. Căpitanul ceh le-a ales pe Petra Kvitova, Lucie Safarova, Lucie Hradecka și Kveta Peschke.

Citeste si:  Carlo Ancelotti a spus „oui” PSG-ului
Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.