Cum se fac cotele la pariuri online

Cum se fac cotele la pariuri online

Cei de la PariuriX s-au gândit să le explice pariorilor cum calculează cotele casele de pariuri online. Am citit cu interes respectivul articol, pentru că îmi pusesem și eu această întrebare.

Ca mai toți cei care joacă la pariuri, credeam că fiecare cotă reflectă la cel mai fidel nivel probabilitatea ca un anumit pariu să fie câștigător. Nu este chiar așa. Acea cifră cu zecimale pe care o vedem în dreptul fiecărei opțiuni de pariere este rezultatul unui calcul complex în care intră numeroase variabile, printre care probabilitatea de câștig, intuirea tendințelor de pariere sau marja de profit a casei de pariuri online.

Cine sunt „traderii”

Toți operatorii au un departament special în care sunt angajați experți în sporturi, în matematică și în psihologie. În limbaj de specialitate, ei se numesc „traderi” și sunt cei care „fac” cotele. De ce în psihologie? Pentru că un bookmaker nu poate lăsa absolut niciun amănunt la voia întâmplării. Trebuie să știe cum gândesc pariorii. În funcție de acest aspect, se poate anticipa, în mare, ce procente din ei vor juca pe fiecare opțiune de pariere în parte.

Citeste si:  Bartels si-a rupt tendonul lui Ahile

Agențiile de pariuri includ în cotă o marjă de profit. Putem să îl considerăm un „adaos comercial”. În acest fel, ele obțin profit pentru fiecare pariu în parte chiar dacă sumele câștigate de pariori sunt egale cu cele pierdute. Prin stabilirea cotelor, un operator urmărește ca pariorii să mizeze pe toate rezultatele posibile ale unui pariu, iar per total pierderile și câștigurile să fie cam aceleași indiferent de rezultatul pariului.

Cotele sunt stabilite în trei pași

În general, cotele sunt stabilite de traderii celor mai importanți bookmakeri de pe piața internațională și sunt preluate ca atare de agențiile de pariuri online care operează doar la nivel național. Operatorii de mărime medie obișnuiesc să mai ajusteze cotele în funcție de profilul piețelor în care își desfășoară activitatea.

Așa cum s-a scris și pe site-ul comunității pariorilor online din România, sunt trei pași importanți în stabilirea cotelor. Mai întâi se anticipează cât la sută din miza totală se va duce pe fiecare opțiune de pariere în parte. Apoi,  se decide care este payout-ul și marja de profit. La cel de-al treilea pas, se fac calculele necesare pentru a vedea ce cotă corespunde fiecărui posibil rezultat.

Citeste si:  Kevin Nolan si-a fracturat umarul si va lipsi o perioada de la West Ham

Dacă traderii consideră că în cazul unui pariu de tipul „Total goluri: Peste / sub 2.5” sunt șanse egale să se marcheze atât peste 2.5 goluri, cât şi sub 2.5 goluri, la un payout de 95%, cotele pe pariul respectiv vor fi 1.90 / 1.90. Pe măsură ce se pariază, ele vor oscila. Dacă se va paria mai mult „peste”, atunci această cotă va scădea. Să spunem că se poate ajunge la 1.80/2.10.

Cum apar pariurile de valoare

Din acest exemplu se vede clar că raționamentul potrivit căruia cota reflectă probabilitatea de câștig este greșit. După cotele actualizate, ar însemna că este mai probabil să se înscrie peste 2,5 goluri (1.80 vs 2.10), dar, așa cum am spus, experții cred că șansele sunt egale pentru ambele variante. Automat, un pariu pe „sub 2,5 goluri” devine un pariu de valoare, având cota mai mare decât probabilitatea reală de câștig.

Citeste si:  Dortmund nu conteaza pe Goetze la Lisabona

Uneori, cotele sunt fixate „greșit” în mod intenționat. Se procedează așa în cazul sporturilor mai puțin populare, unde sunt stabiliți favoriți falși pentru ca pariorii, în necunoștință de cauză, să mizeze pe ei. Practica este des întâlnită la cursele de cai sau de câini. Pariorii nu au surse de informare și nu pot analiza evenimentele așa cum ar trebui, ghidându-se exclusiv după cote.

De asemenea, pentru a echilibra pariurile în meciurile de fotbal între o favorită absolută și un outsider, outsiderul primește o cotă mai mare decât cea justificată matematic. Astfel, pariorii sunt tentați să joace contra favoritei, mizând pe o surpriză.

Leave a Reply

Your email address will not be published.