Cilic și Dimitrov s-au calificat la Turneul Campionilor de la Londra

Cilic și Dimitrov s-au calificat la Turneul Campionilor de la Londra

Croatul Marin Cilic, numărul 4 mondial, și bulgarul Grigor Dimitrov (nr.8) au obținut calificarea la Turneul Campionilor de la Londra, la care vor lua parte cei mai buni opt tenismeni ai sezonului.

Cilic și Dimitrov (foto) au profitat de eliminarea prematură a americanului Sam Querrey la turneul de la Viena, unde acesta s-a înclinat în primul tur în fața spaniolului Albert Ramos (3-6, 7-6, 7-6).

Cei doi se alătură astfel spaniolului Rafael Nadal, elvețianului Roger Federer, germanului Alexander Zverev și austriacului Dominic Thiem, care obținuseră anterior calificarea la finala circuitului ATP, programată luna viitoare în capitala britanică.

Marin Cilic a câștigat turneul de la Istanbul în luna mai, iar apoi a atins finalele la Queen’s și Wimbledon. Croatul a mai participat la două ediții ale Turneului Campionilor, în 2014 și 2016.

Citeste si:  Marius Copil încheie sezonul în Top 100 ATP

Grigor Dimitrov a cucerit anul acesta primul său titlu Masters 1.000 ATP, la Cincinnati, în luna august, impunându-se totodată în turneele de la Sofia și Brisbane. El este primul jucător bulgar care a obținut calificarea la Turneul Campionilor.

În absența britanicului Andy Murray, a sârbului Novak Djokovic și a elvețianului Stan Wawrinka, toți indisponibili din cauza accidentărilor, belgianul David Goffin și spaniolul Pablo Carreno Busta au cele mai mari șanse să ocupe ultimele două locuri rămase disponibile pentru competiția programată între 12 și 19 octombrie la O2 Arena din Londra. (agerpres.ro)

Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.