Auto – F1: Hamilton va merge înainte în ciuda penalizărilor de la MP al Austriei

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes), plecat de pe locul 5 al grilei de start după o penalizare de trei locuri pentru că nu a încetinit la steagul galben în timpul calificărilor, şi clasat pe locul 4 la Marele Premiu de Formula 1 al Austriei, după o altă penalizare de 5 secunde pentru acroşarea lui Alexander Albon, a afirmat că aceste incidente nu l-au descurajat, ci din contră l-au încurajat să piloteze mai bine, relatează AFP.

„Nu a fost un weekend foarte bun pentru mine, dar a fost vina mea în totalitate. A fost un pic bizar astăzi (duminică) să mă trezesc dintr-o dată cu o penalizare (cu mai puţin de o oră înainte de start), dar asta nu m-a destabilizat, ci, din contră, m-a încurajat să pilotez mai bine. Şi am impresia că este exact ce am şi făcut. Am avut un ritm bun care mi-a permis să-l ajung pe Valtteri Bottas (liderul cursei), iar apoi a fost situaţia nefericită cu Alex”, a afirmat Hamilton.

„Încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat asta din nou (după MP al Braziliei de anul trecut). Am avut impresia că a fost un simplu incident de cursă, dar prea puţin contează. Indiferent ce penalizare vor considera comisarii de cursă că merit, eu voi merge înainte”, a conchis Hamilton.

Citeste si:  Lionel Messi intră în clubul sportivilor miliardari (Forbes)

Pilotul finlandez Valtteri Bottas (Mercedes) a câştigat duminică Marele Premiu al Austriei, primul din acest sezon al Formulei 1, desfăşurat pe circuitul de la Spielberg, fără spectatori, la trei luni de la data la care trebuia să debuteze stagiunea.

Podiumul a fost completat de monegascul Charles Leclerc (Ferrari) şi de britanicul Lando Norris (McLaren), care s-a clasat în premieră pe podium.

Ambii au beneficiat de o penalizare de cinci secunde aplicată campionului mondial en titre, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), care l-a acroşat pe thailandezul Alexander Albon (Red Bull).

Debutul sezonului era programat iniţial în Australia, pe 15 martie, dar a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus.
AGERPRES

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*