Americanul John Isner a decis să nu participe la Australian Open

Americanul John Isner a decis să nu participe la Australian Open

Tenismanul american John Isner, numărul 25 mondial, a anunţat că nu va participa la Australian Open din cauza restricţiilor legate de COVID-19, care vor fi aplicate cu ocazia primului turneu de Mare Şlem al anului, informează AFP.

„În acest stadiu al carierei şi al vieţii mele, am avut mereu posibilitatea de a putea călători împreună cu familia mea. Acum însă este o situaţie în care nu doresc să stau departe de familia mea pentru o perioadă aşa de lungă”, a declarat Isner după înfrângerea suferită în faţa compatriotului său Sebastian Korda, în sferturile de finală ale turneului de la Delray Beach (Florida).

„Aşa că o să rămân acasă”, a adăugat americanul, în vârstă de 35 ani, tatăl a doi copii, precizând că „nu a fost o decizie uşor de luat”.

Organizatorii Australian Open au impus o perioadă de carantină strictă de 14 zile, pentru toţi jucătorii care vor veni din străinătate pentru a lua parte la competiţia care va debuta pe 8 februarie.
AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published.